Silvia Tuvene. Muza

imi zgarie urechile ca si-uri plasate in contexte aberante in fraza. cu insistenta, cu obstinatie, oriunde se poate. exemple:

- TVA-ul nu se numara ca si cheltuiala eligibila

- proiectul ca si idee, este bun

ma agaseaza lumea care se trezesc peste noapte lingvisti, care isi dau cu parea, in mod interesant, cred ei, dar de fapt este un mod aberant. nu iti poti da cu parera despre orice. poti sa emiti opinii avizate doar despre un numar limitat de domenii.

ultima axioma lingvistica pe care am auzit-o: o propozitie ideala e formata din 10 cuvinte. omfg!!! cine va lasa sa traiti asa?

ce in neregula  cu o enunturi ca:

- ploua
- afara e soare

evident, nu sunt ideale!

un cuplu, un el si-o ea. ea mai tanara, mai moderna, mai know it all, mai aranjata. el usor mai prafuit si mai bigot. e evident ca au fost casatoriti, ca in acest moment sunt despartiti si ca probabil vor divorta. ea a vazut cine stie ce emisiune pe la madam tatu si a invatat-o de bine. el a crezut ca odata casatoriti, nu mai poate exista o despartire.

madamma e antipatica. are fite. el, antipatic in felul lui.

oamenii, dupa o despartire aleg sa discute lucrurile importante in public. asa or sa aiba taria sa nu planga, sa nu faca o scena sau mai stiu eu ce. se aranjeaza, se imbraca bine, sunt cocheti. acasa s-ar fi certat in pijamale. asta nu e demn deloc. certurile serioase se duc in locuri publice. se rupe rutina. se merge la restaurant, la cafenea, in parc … undeva.
o intalnire intr-un loc public ofera incredere. daca te-ai intalni acasa sau in fosta casa ar fi prilej de amintiri, placute sau neplacute, de trairi pe care un loc public ti le suprima. de fapt pe care ti le auto suprimi, intri pe pilot automat: in public nu ai voie sa tipi, sa plangi, sa ii spui fostului sot ca il urasti, nu prea vezi ca in filme ca ea ii arunca lui paharul cu bautura in fata lui si pleaca furioasa si triumfatoare sau nu, dupa caz.

de asta sunt vrand nevrand prin vreo cafenea sau restaurant martora cate unui incident neplacut. oamenii mizeaza pe locul public, dar asta nu insemna ca o despartire sau un divort sunt mai putin dureroase in public. asa ca se ridica tonul, se plange, se tipa…si tu te chitesti  pe scaunul tau, rusinat de a fi martor vrand-nevrand unor  dispute din care nu faci parte si la care nu vrei sa iei parte.

da, barbatii sunt o specie aparte, iar femeile sunt aparte in felul lor.

alaturi de mine un el si o ea, aceeasi drama: el semi incult, ea blonda si jurnalista, dupa propria ei marturisire.

el: astept pe cineva, nu stiu de ce nu mai vine.

ea: si pana il astepti faci conversatie cu lumea din cafenea?

el: arati foarte bine

ea: hihihi … fac sport de 14 ani la steaua … (nu am prins ce sport)

el: ah! da si eu am facut sport.

ea: poftim?

el: esti frumoasa

ea asteapta pe cineva cu o salata in fata. lui i-a venit intre timp comanda. ii e foame. a lasat conversatia cretina la o parte si infuleca cu stil aparte din salata. ea intre timp citeste afundat. el – tipa de la celalat capat al salii “adu-mi si mie un servetel “.

pana la urma intalnirea lui s-a concretizat. se intalnea cu 2: o romanca (tip matroana) si un italian, gelat si nestiutor de romana. din conversatie, reiesea ca italianul va fi tepuit rau de cei doi romanasi

rasuna acorduri de jazz. suntele se frang molatec de geamuri. e cald ca sub un sal in camera (de unde concluzia ca sub un sal e cald. i’d like to take credit, dar concluzia nu imi apartine). am preparat ceai rosu cu scortisoara si portocale. in odaie miroase dulce amarui. acordurile de jazz se rasfang incetisor peste lucruri.

aveti motive sa iubiti bucurestiul? sunt si altii ca voi. ii gasiti aici

incep zilele bucurestiului. afara e o vreme de stat in casa. pacat… bucurestiul e un oras care merita sa fie vizitat. in afara gropilor, marlanilor si manelistilor care ii inunda soselele si strazile, bucurestiul are de oferit muzee, parcuri si oameni.

e o vreme de parca sta sa ninga. mi-e dor de ninsoare. mi-e dor de o vacanta de iarna la tara. cand a fost ultima vacanta?… nici nu mai stiu. as vrea sa dorm. to sleep, to sleep, perchance to dream – vorba lui shakespeare.

oare la ce o lucra de zor nenea de langa mine? are toata fiinta varata in laptop. e zarva in cafenea. alaturi studenti restantieri. de fapt studente. “bai! ma persecuta, frate. e un cretin. s-a luat de mine pentru ca nu am venit la seminar. de asta nu m-a trecut.”

din ce in ce mai multi chelneri si vanzatori. toti sunt tunsi chic – cu ciobul- si sunt extrem de metrosexuali. e la moda. se poarta. vand mai bine. hmm… nu ati observat? in mall daca nu este un metro/homosexual care vine intr-un magazin, magazinul isi da cu firma in cap. scad fitzele. nu se face vanzare.

in rest e trist afara. trist si rece. copacii sunt inca verzi.

nenea de langa mine isi continua munca linistit. as avea pofta de o tigara. dar, fumatul poate dauna grav sanatatii tale, a celor din jur, copilului tau, poate provoca cancer, impotenta si …. este un obicei dezgustator.

vis-a-vis vad usa librariei mihai eminescu. nu intra nimeni. cine cumpara carti pe vremea asta? nimeni. intre eminescu si kenvelo, pe academiei de cealalta parte a strazii o babuta zgribulita cerseste. babuta e paguboasa. cei care intra in librarie nu-s si daca ar fi nu prea ar avea bani. cei care intra in kenvelo… se gandesc cum or sa isi cumpere geaca sa le tina de frig. or sa intoarca o privire agasata ca si aici ii sacaie cersatorii si vor trece mai departe.
eu nu mai dau de pomana. sunt o crestina fara capatai. nici cersetorii de profesie nu sunt prea de capatai. dar … oare ea o fi de profesie saraca? sau de profesie cersatoare? cine mai stie? nu mai conteaza. eu tot nu mai scot bani din buzunar. am doar a broken heart. e de rahat ca ea sa fie afara. aici inauntru e cald si bat de zor in tastele laptopolui. imi sorb caffe-late-ul si ma simt bine ca azi imi permit luxul sa il cumpar. sa nu devii comunist?
europa, nu ne iei cersatorii de profesie saraca de pe strazi? noua ne lipseste simtul civic si suntem prea cinici si prea patiti sa o facem. sau suntem porci si nu ne pasa.

bucuresti, sa ne traiesti! cu dramele si succesele tale, cu cartiere marginase de fabrici si uzine, cu parcuri in care se aduna boschetari si unde risti pe orice alee sa calci intr-un rahat de caine, cu strazi stramte si pitoresti si blocuri gri, cu strazi desfundate, ce se vor infunda in curand in noroaiele toamnei, cu oameni absenti si lipsiti de omenie. sa ne traiesti, caci altul nu avem. aici e ateneul si opera si teatrul national si muzeul de arta al romaniei si fundatia regala carol II. ai sa traiesti sa ne ingropi pe toti! te stricam in fiecare zi: scuipam pe strazile tale, aruncam hartii si te calcam in picioare. esti rezistent.

mi-am dus telefonul in service la orange. dupa 2 saptamani de asteptat, primesc un mesaj ca telefonul e gata reparat. ma duc sa il ridic. o duduie ma intreaba: ce problema avea telefonul dumneavoastra? eu: avea bentita cauciucata de la player rupta. situatie care nu s-a schimbat (zic eu usor agasata, uitandu-ma la telefon). ea: dar i s-a facut upgrade de soft pentru ca avea probleme cu semnalul.

ce sa mai zici? nu mai am nici un numar de telefon in agenda, ulterior am aflat ca nici nu se poate repara si nici lipi. so … nenea de la orange (PR masterful) mi-a zis la telefon ca vom rezolva problema pe cale amiabila. au noroc ca ii urasc pe fostii connex mai mult decat ii urasc pe ei.

va urma.

Suntem in anul 1932. Lucrati la Editura Nationala Ciornei. Pe usa intra Camil Petrescu cu manuscrisul Patul lui Procust. Redactati un text in care recomandati romanul spre publicare, explicand carui tip de public i se adreseaza si motivand daca va avea succes sau nu.

pentru doritori de master teoria si practica editarii – asta a fost subiectul de anul acesta. comisia a fost formata din profi pe care deja ii avusesem in facultate, ii citisem si de la care evident si chiulisem: g. gana, p. cernat si m. vasilescu (europa dumitale)
invartindu-ma prin facultatea de litere mi-am dat seama ca o multime de studenti au migrat in europa. nu prea s-au inghesuit la carte, cel putin nu pe meleaguri romanesti.

in rest emotii. cred ca nu exista examen fara emotii. mai ales cand vad o coala alba de hartie goala pe care se presupune ca ar trebui sa o umplu cu idei, argumente… da, examenele sunt un stres serios.

filozofam cu studenti din anul intai despre cum e sa fii student. studentia nu mai e ce a fost. acum studentia este sinonima cu fitzi time: tot felul de gagici (poate doar la politehnica si matematici sa nu fie atatea gagici) care de care mai dezbracate, machiate si puse pe tocuri.

un alt gand despre studentimea de astazi este ca este preponderent-aproape-de-exclusiv feminina. de unde concluzia ca femeile sunt mai ambitioase si invata mai bine, dar, cu riscul de a parea machista, nu fac performate pe masura asteptarilor. in majoritatea functiilor de conducere importante sunt barbati, dirijorii sunt tot barbati, marii scriitori sunt in majoritate barbati, barbatii sunt platiti mai bine decat femeile. desi beneficiaza de un start mai bun in educatie pentru ca sunt mai aplicate, femeile ajung pe parcurs sa nu profite de avantajul lor. de ce? pentru ca fac copii. and in the end that’s not that bad. not bad at all.

greu fara volume langa tine. pe net gasesti nimicuri, franturi prost editate. imi era dor de psalmi. din memoria mea adanc incercata de bourdieu, sarkany si paul cornea, am scos la suprafata niste versuri dintr-un psalm de arghezi:

doamne, izvorul meu si cantecele mele!
nadejdea mea si truda mea!
din ale carui miezuri vii de stele
cerc sa-mi inghet o boaba de margea,

tu esti si-ai fost mai mult decat in fire
era sa fii, sa stai, sa vietuiesti,
esti ca un gand, si esti si nici nu esti,
intre putinta si-ntre amintire.

pe mine internetul ma innebuneste. sunt bombardata cu informatii din toate partile si sunt convinsa ca mare parte dintre lucrurile pe care le citesc pe internet le uit la fel cum le citesc, pentru ca nu pot reveni asupra lor si plus ca nu pot lua ca punct de referinta imaginea grafica a scrisului sau a paginii (scrolling-ul face imposibila chestia asta). asta nu ar fi nimic, daca internetul nu mi-ar afecta si memoria a la long. uit tot felul de chestii, tot felul de informatii care pareau imposibil de uitat vreodata. sau poate e vorba doar de human nature. comportamentul meu social incepe sa semene cu cel de pe internet: i browse sau pur si simplu ma apuc de o mie de chestii deodata si nu reusesc sa mai finalizez nimic (ca si cand as da click pe toate linkurile unei pagini). life’s a bitch in era web 2.0.

revenind la cititul pe internet. ecranul nu iti permite alegerea unei strategii de lectura, nu iti permite o lectura care sa stimuleze creativitatea si libertatea cititorului. cititorii nu pot face adnotari, insemnari pe pagina, nu pot reveni asupra a ceea ce au citit, este o lectura lineara.

eu una prefer cartile – verba volent scripta manent -  as adauga  mentiunea ca  vorbele/textele raman mai bine fixate pe hartie.