Silvia Tuvene. Muza

carrefour pronuntat cu accent pe a, pronuntat apasat si strident si enervant de triumfator: [kárfur]

ce mi s-a parut intotdeauna genial la t.s. eliot este modul in care reuseste sa creeze imagini. the waste land este poate una dintre cele mai bogate imagerii din cate mi-a fost dat sa citesc. nici ritmul ei atat de vibrant, nu este de neglijat, dar imaginile sunt extrem de pregnante, pe alocuri creand un discomfort fizic cititorilor.

mai jos un fragment

Unreal City,

Under the brown fog of a winter dawn,
A crowd flowed over London Bridge, so many,
I had not thought death had undone so many.
Sighs, short and infrequent, were exhaled,
And each man fixed his eyes before his feet.
Flowed up the hill and down King William Street,
To where Saint Mary Woolnoth kept the hours
With a dead sound on the final stroke of nine.
There I saw one I knew, and stopped him, crying ‘Stetson!
‘You who were with me in the ships at Mylae!
‘That corpse you planted last year in your garden,
‘Has it begun to sprout? Will it bloom this year?
‘Or has the sudden frost disturbed its bed?
‘Oh keep the Dog far hence, that’s friend to men,
‘Or with his nails he’ll dig it up again!
‘You! hypocrite lecteur!—mon semblable,—mon frère!’

nu cred ca pot descrie in cuvinte cat de enervanta este senzatia de bajbaiala intelectuala. este extrem de enervant sa realizezi ca anumite lucruri pe care le stiai, acum iti sunt doar vag familiare sau pur si simplu incerci sa le chemi inapoi si nu reusesti sa ti le mai reamintesti in intregime.

de la o vreme imi suna in cap ritmul versurilor din t.s. eliot si din pacate nu pot inca umple cu versuri ritmul pe care il tot repet in sine.

intr-un post anterior spuneam ca the reader e unul dintre filmele care trebuie vazute negresit si daca stau bine sa ma gandesc este probabil cel mai bun film din anul 2008-2009 (at least so far) si ma bucur nespus de altfel ca kate winslet a luat oscarul pentru cea mai buna actrita. merita din plin pentru jocul excelent pe care l-a facut.

nu am vazut mult aplaudatul slumdog millionaire, dar planuiesc sa il vad curand. se pare ca marele perdant este stranie poveste a lui benjamin button – avand in vedere ca este un film cu brad pitt, nici nu ma mir

am citit de curand aici ca biserica romano catolica a facut o cercetare si in urma ei a reiesit ca femeile si barbatii pacatuiesc diferit.

barbatii ca de obicei sunt usor previzibili si aleg pacatele cele mai “basic” si mai putin sofisticate astfel ca pacatele cele mai des intalnite la barbati sunt pofta (trupeasca), lacomia si lenea. nu e chiar o surpriza, nu? i didn’t think so.

pe de alta parte femeile pacatuiesc mai mult la nivel emotional decat cu trupul. astfel: mandria, invidia si furia sunt pacatele care le duc in inspita pe femei. nici aici nu e tocmai o surpriza

ok, barbatii sunt lenesi si femeile isterice, barbatii sunt lacomi si femeile se uita la bijuteriile altei femei cu invidie, barbatii sunt curvari, iar femeile sunt orgolioase. oameni suntem, cu totii pacatuim dupa cum ne este viata. ar trebui sa fie si o masura diferita dupa care se judeca femeile si barbatii. daca pana nu demult femeile si barbatii erau egali in fata lui dumnezeu, se pare ca … lucrurile stau diferit. cum cuantifici pacatele? sunt toate la fel de grave? e lenea mai prejos de mandrie? ce atarna mai greu in balanta? evident cainta. mai stie cineva ce este cainta intru pocaire?

au mai scris si altii despre asta aici

later edit: as fi foarte curioasa daca barbatii sau femeile care pacatuiesc sunt determinati in modul in care pacatuiesc de o parte sau alta.  i.e.: o femeie care e inselata pacatuieste prin furie? femeile si barbatii pacatuiesc unii din cauza altora sau pacatele sunt “inscrise” in codul genetic?

ultimul la moda este locatie. locatie folosit cu sensul de loc, spatiu. contexte ca : locatia intalnirii, o noua locatie, numiti o locatie convenabila si cate si mai cate ma agaseaza de-a dreptul. toata lumea il foloseste peste tot: in e-mailurile primite, in conversatii, la telefon. oamenii sunt prea comozi din punct de vedere intelectual sau prea stupizi cand adopta modele lingvistice in mod obsesiv.

out of curiosity, daca vrea cineva sa stie, locatie inseamna altceva, respectiv chirie sau suma de bani obtinuta din chirie. sursa DEX online

pana una alta cut me some fucking slack cu locatie!

What are days for?
Days are where we live.
They come, they wake us
Time and time over.
They are to be happy in:
Where can we live but days?

Ah, solving that question
Brings the priest and the doctor
In their long coats
Running over the fields.

Days – Ph. Larkin

vine primavara, cred ca primavara este unul dintre momentele in care as vrea sa fiu din nou la tara. sa pot planta hiacinti si narcise si sa simt miros de pamant reavan.

sursa foto: sxc.hu

la un atelier a trebui sa numim inceputuri, sfarsituri si titluri de romane captivante. as enumera un top mai jos:

inceput : “i am nothing but a corpse now, a body at the bottom of a well” (orhan pamuk – my name is red)

sfarsit: “Apoi isi ridica privirea spre cer si il vazu complet alb, Mi-a venit randul se gandi. Spaima subita o facu sa-si coboare ochii. Orasul era inca acolo.” ( jose saramago – eseu despre orbire)

titlu: ion vinea – venin de mai

in jurul meu sunt multi stelisti, cel mai mare dintre ei cred ca e tata. pe el il si inteleg, caci zilele de glorie ale stelei s-au suprapus cumva peste zilele lui de glorie. dar astazi oare de ce mai tine cineva cu steaua? mai ales oamenii tineri? sau for that matter cu romania? de ce? nu joaca fotbal, nu muncesc pentru banii pe care ii castiga, nu depun nici cel mai mic efort sa nu ia bataie, ba dimpotriva iau la bataie pe altii (cunoscute sunt cazurile in care fotbalistii iau la bataie jurnalistii)

inteleg fenomenul la nivel antropologic – imi dau seama de unde vine pasiunea, dar exista si un divort al pasiunii. wake up to reality! daca stadioanele sunt goale, atunci jocul nu-si mai are rostul. o reactie normala asta ar fi, lumea sa nu se mai uite la meciuri, mai ales impatimitii.

sa vedem: oare vor juca fotbal? oare depun eforturi?

imi place cel mai mult cum o intreaga incapere este dominata de aerul funebru al infrangerii atunci cand echipa preferata pierde, de iti vine sa mergi in varful picioarelor sa nu cumva sa superi mai tare. minunate sunt comentariile infocate despre cum de fapt ar fi trebuit sa se desfasoare meciul. si mai grozave sunt dispozitiile iritante ale celor care se uita si cum sfarsesti prin a fi iritat si tu, odata cazut in raza de incidenta.

nu e un post anti-fotbal, este un post pentru fotbal de calitate. pana la urma la asta se reduce totul. calitatea jocului.