Silvia Tuvene. Muza

este un fenomen pe care il observ din ce in ce mai des cu filmele. ascultam de curand johnny cash si mi se parea ca in filmul cu distributia winterspoon & phoenix muzica lui johnny cash suna mult mai bine. si parca modul in care cei doi au reusit sa interpreteze cuplul cash & carter ne face sa credem ca asa erau in realitate cash si june carter. parca viata cuplului real nu mai are nici o importanta, ce ramane este interpretarea memorabila a celor 2 actori. sau memorabila promovare a filmului.
la fel s-a intamplat cu romanul the english patient, al olandezului michael odaatje (god, that’s a difficult name!). ecranizarea cartii a fost mult mai buna decat insasi cartea, astfel ca romanul a trecut pe locul secund. asa se intampla si cu harry potter.

maine este halloween. tin se mentionez ca nu este o satbatoare americana, ci una veche europeana, de pe vremea celtilor. doar ca americanii, in good american fashion, i-au adaugat o componenta de marketing puternica. halloween este seara tutor sfintilor, noapte in care era o sarbatore a mortilor. so … de aici the funny/creepy costumes.

cred ca toate lucrurile se fac la timpul lor si mai cred ca inveti ceva de la toate persoanele pe care le cunosti. citeam pe mentorship ca angajatorii doresc oameni cu experienta si ca studentii care au muncit in timpul facultatii au mult mai multe sanse de a se angaja decat cei care sunt toba de teorie. e adevarat ca la job inveti chestii practice si utile. asta depinde de job. la unele job-uri te chinui sa nu uiti lucrurile utile pe care le stiai de la scoala.
toate sfaturile intelepte ale oamenilor care nu au dat pe la scoala sau care nu au facut o facultate pe care si-au dorit-o: nu iti pui diploma de gat, nu te intreaba nimeni cu cat ai terminat facultatea, sunt adevarate, dar doar intr-o anumita masura. a avea o educatie nu inseamna sa fii toba de teorie, inseamna sa fii om (in sensul renascentist al cuvantului), un om desavarsit, nu un om care castiga bani sau care stie sa faca o anumita meserie. orice muncitor calificat are o meserie, o facultate nu te califica, o facultate te desavarseste. daca vrei calificari te duci la scoala de meserii. acolo inveti cum sa cosi, sa sudezi si sa manuiesti o macara. nu trebuie sa pierzi 5 ani din viata incercand sa inveti o meserie la facultate. la facultate inveti cum sa iti folosesti mintea si sa nu impotmolesti intr-un banal caz concret, sa poti vedea un sistem si nu doar componentele lui, in principiu o facultate buna reuseste sa te invete sa gandesti.pornisem de la faptul ca la sfasitul anilor de scoala ti se cere experienta fara de care nu poti face nimic. lucru indreptatit, dar … nu tocmai. mai toate companiile vor sa angajeze studenti, pentru ca studentilor nu le pasa de nimic – muncesc pe bani putin si muncesc mult, fiindca sunt tineri si au energie sa lucreze.

studentii, mai ales cei tineri, se indreapta spre joburi care le aduc un oarecare venit. este incredibil cum accepta orice slujba, nu conteaza ce e, atata timp cat le aduce bani. eu cred ca studentii ar trebui sa se indrepte mai mult spre voluntariat, spre part time-uri, spre chestii care le solicita mintea si unde pot aplica ceea ce invata la facultate. pentru ca altfel una dintre cele doua directii este pierduta. nici nu inveti cu adevarat pentru facultate, nici nu poti fi mereu la un job care poate te pasioneaza.

so, eu nu cred ca in timpul facultatii trebuie sa muncesti (full time job), eu cred ca trebuie sa inveti. mi se pare ca intr-un an de munca poti invata cam tot ce e de invatat la un job entry level. nu acelasi lucru il pot spune si despre facultate. intr-un an nu inveti cat pentru 5.

de curand am auzit pe cineva zicand ca vrea sa se mute din bucuresti. si mie imi vine cateodata, prea mult zgomot, prea mult praf, prea mult … prea mult. din pacate, cred ca cei care au orasul in sange nu au nici o sansa sa se adapteze in alta parte. pe langa haosul din trafic si agitatia zilnica, exista si alte lucruri, lucruri frumoase pe care nu mai avem timp sa le observam. in orasele mari se intampla mereu cate ceva: o lansare, un concert, un spectacol de opera. e o efervescenta specifica oraselor mari.

problema bucurestiului consta in oamenii care locuiec in acest oras si habar nu au de ce inseamna bucurestiul, nu cunosc nici macar cele mai importante strazi sau repere culturale.

primii care habar nu au ce este bucurestiul si ce frumuseti poate revela el sunt studentii. ei sunt cei care sunt lipsiti de orice fel de curiozitate intelectuala sau sensibilitate la frumos. de fapt gresesc, in ultima vreme se pare ca studentii sunt de 2 feluri: unii patrunsi de misia lor, prea patrunsi si ridicoli in lipsa lor de “contact cu realitatea”, iar altii nu au nici cunostintele minime de a fi elevi de gimnaziu, daramite studenti.

in locul balurilor bobocilor pentru studenti, sau pe langa balurile bobocilor, ar trebui organizate, pentru studentii straini si pentru cei din provincie, tururi culturale ale orasului.

de curand am trecut pe lipscani, arata rau. mai ales acum renovat. cine si-ar fi imaginat un centru vechi fara piatra cubica? iata ca se poate, acum este cu dale si piatra cubica, culmea unui prost gust grotesc. paneluri de lemn care incadreaza informatii despre bucurestiul vechi; de lemn?… mai e mult pana departe

se pare ca nu numai eu aveam probleme cu internetul in spania. povestea e din coffee break nr 24/2007. o gasiti aici

parul lung este asociat cu feminitate, de asta barbatilor le plac femeile cu parul lung si eventual blonde. mie una imi place parul ingrijit. ma enerveaza femeile care se incapataneaza sa nu isi tunda parul, doar pentru ca trebuie sa fie lung.

pe langa multele mici nenorociri pe care le traiesc femeile in fiecare zi: ruptul unghiilor, al ciorapilor, flecurilor obisnuite, la mine s-a adaugat una constanta si enervanta – imi cade parul. yeap… de fiecare daca cand ma uit in oglinda mi se pune o umbra trista pe ochi. am sa chelesc, ce mai! cate o picatura de feminitate mi se duce de fiecare data cand trec mana prin par.
am facut atea drumuri la farmacie si am cumparat atatea sampoane incat ma pot face farmacista specializata pe probleme de sampoane.

in curand am sa renunt la farmacii si am sa intru la frizerie and be done with it.

de curand mi-a venit o idee. ar fi minunat sa existe in bucuresti, poate chiar la modestul muzeul de istorie a bucurestiului, un muzeu al monumentelor disparute, in care sa existe poze si marturii ale unor monumente/cladiri care au disparut din peisajul actual.

poate asa as avea o mai buna imagine a dealului cotroceni sau a cartierului care era pe locul unde acum este monstruosul palat al parlamentului.

ar fi si asta ceva

what is home? lucrurile pe care le detii si le ai intr-o singura camera/casa si care te reprezinta? prietenii si familia? orasul din care faci parte? mentalitatile in mijlocul carora traiesti si te modeleaza? locul unde te simti bine sau locul in care te duci sa dormi la sfarsitul zilei? sau home is just a feeling?

incredibil cat de repede trece timpul. o sintagma ca “timpul se scurge” incepe sa para o contradictie in termeni. nu imi dau seama nici macar cand a trecut saptamana trecuta, dar vad ca incepe alta noua. o saptamana in care va trebui sa rezolv lucrurile pe care nu am apucat sa le rezolv saptamana trecuta: mailuri de scris, prieteni de felicitat cu ocazia casatoriei, prieteni de vizitat, pentru ca nu i-am mai vazut de mult, catching up with the huge reading list, poate ajung sa fur cateva momente in doi, sau daca nu in doi, macar pentru mine.

de pe fundul canii negre cu bran cafeaua capata reflexe de chihlimbar. cafeaua e ceva ce iei cu tine oriunde ai merge. fie acasa, bauta pe indelete sau cu repeziciune, pentru ca esti inca o data in intarziere si daca nu sorbi macar o gura de cafea ai senzatia ca nu vei ajunge nici macar pana la statia de metrou, fie intr-o cafenea, bauta cu o mie de ganduri in cap, asteptand pe cineva care nu mai vine, fie la serviciu inconstient consumata, pentru ca iti dai seama cand intinzi mana dupa cana ca e goala, fie bauta la munte, intr- dimineata tarzie, de octombrie si el tarziu.