Silvia Tuvene. Muza

in cele mai multe zile iubesc bucurestiul, desi ma dezamageste mereu, autodistrugandu-se si producand o fauna urbana greu de suportat. e un oras care, in ciuda faptului ca este urat sau neingrijit, mi se pare ca in anumite zone are un farmec greu de invins.

alte zone insa sunt construite parca in ciuda orasului si a locuitorilor lui, zone anti-urbane in care nu cresc nici macar buruienile. zona romexpo-piata presei e una dintre acele zone. e ceva abominabil – mi-e greu sa imi imaginez cum cineva poate sa lucreze acolo.

e un loc atat de urat, innebunitor, mizer, aglomerat si extrem de bulversant.  acum se lucreaza la niste cladiri noi, frumoase, semete de sticla si fier, astfel ca intrarea se face ocolind pret de cateva sute de pasi hotelul pullman. oare e atat de greu sa puna un afis cu indicatii: intrarea se face pe acolo, sau pe dincolo sau o harta din care sa se intelega ceva? sunt niste gherete cu paznici de parcari sau asa ceva, evident goale.  eu m-am invartit in cerc si du-te vino si ocoliri si ocolisuri, incat ma simteam ca emirul lui macedonski in “jarul pustiei”.

gregar, murdar, prafos, calduros, friguros, galagios, zgomotos, aglomerat, agitat, inghesuit.

pe langa faptul ca nu am mai scris de foarta multa vreme, nici nu am mai citit poezie de multa vreme. ca sa recuperez mai jos, pablo neruda: the saddest poem.

i can write the saddest poem of all tonight.

write, for instance: “the night is full of stars,
and the stars, blue, shiver in the distance.”

the night wind whirls in the sky and sings.
Continue Reading »