Silvia Tuvene. Muza

azi am implinit un an de cand scriu pe hotmind. oare ce viata au blogurile? se suprapun peste viata apropitarilor?

vreau sa stiu si eu ce fac aia de la ambasada spaniei de nu raspund la telefoane?

este incredibil cum s-a schimbat grafia vorbitorilor de cand folosesc IM. fenomenul devine ingrijorator atunci cand apare in scena si tv-ul. evident ca cei de la ketonal au mers pe repetitia sunetului, dublata de repetia grafiei. oricum ar fi, e agasant sa vezi scris: tz in loc de ţ, k in loc de c, sh in loc de ş, si lista poate continua. s-a intamplat sa conversez cu oameni din a caror scriere nu mai intelegeam nimic. de exemplu froomushiko = (transcris) frumuşico. e bine ca nu a scris froomushik-o. se putea si mai rau.

cat despre ketonal, daca gelul e la fel de eficient pe cat sunt pastilele, sunt prima in a-l cumpara.

corina danila este de departe cea mai lipsita de farmec femeie care apare la televizor. in ciuda faptului ca are bani, a slabit, are oameni sa o sfatuiasca in legatura cu tinuta ei… de unde nu-i ce sa mai ceara si dumnezeu?

tatuajul de un prost gust infiorator de la picior, facut atunci a la maniere de natalia oreiro, pe cand era in mare voga in romania, i-a pus pecetea. si oricum coafura, hainele, orice pune is isi face femeia asta e complet nesexy, nestilat, nenimic. e doar ea: a plain woman with bovaric impressions.

sora-mea a terminat sectia de real de la fostul MF3. tot liceul nu am auzit de la maica-mea decat cat este de greu la real, nu ca la noi la uman, unde …”nu stiu ce faceti voi acolo, dar … nu este la fel de greu”. acum sora-mea a terminat medicina – evident ca si acolo a fost greu, cel mai greu, ca doar medicii invata toata viata, au responsabilitate, garzi, e un volum de informatie mare s.a.m.d.

am citit azi in evz un articol despre magistrati. ca sunt niste fosile care storc banii boborului, asta e lucru stiut. dar, ce m-a frapat nu a fost articolul, ci comentariul unui user:

Mihaela (m…..4@yahoo.com), 2007-09-25 21:51:12
cine vrea salariul sau pensia asta (n.r. referindu-se, evident, la salariile si pensiile mari ale judecatorilor), sa se faca judecator. sa vedem cine poate… cand noi invatzam, voi bateatzi mingea pe mahala. judecatorii stagiari incep cu un slariu de 13 milioane, dar de ei nu spune nimeni nimic. asa ca mai bine nu mai comentati.

trecand peste grafia barbara a mihaelei, mi-am dat seama de egocentrismul atasat fiecarei meserii. cine nu a auzit ca la politehnica e greu rau, ca sunt examene horror, pompierii sunt si ei supusi riscului, politistii au un job ingrat, judecatorii iata invata mult, si tot nu stiu sa scrie, arhitectilor li se cere sa fie creativi – pai crezi ca e usor sa fii creativ in fiecare zi, sgr-istilor (secretar general de redactie – ce pompos suna) li se cere totul si ei il ofera pe un salar de mizerie, cei care lucreaza in banci, lucreaza din greu; pai ce e usor sa lucrezi cu banii? evident ca nu!pai sa fii consultant e usor? sau director executiv, sau constructor? pai e munca, nu gluma. oameni cu responsabilitati, cu importanta
concluzia: munca-i grea.

la romana oral tin minte ca am fost linistita. in fata mea, o colega de clasa, ruxandra. tin minte ca pe bilet i-a picat arghezi: melancolie. recunosc: mi-a luat multa vreme sa imi aduc aminte acum titlul, dar am reusit sa imi aduc aminte. ce ineptii a mai zis ruxandra atunci. no offence, ruxandra, you were full of shit!

m-am intalnit cu ea in carrefour (NU cu accent pe a, e din franceza oamenilor!!! – inseamna intersectie) ani mai tarziu. eram suparata si abatuta. nici nu i-am luat numarul de telefon. cat de patrunsi de propria mizerie sunt oamenii cateodata!

ruxandra lucia, cea cu ochi albastri si machiaj artistic, daca citesti … imi pare rau ca nu ti-am cerut numarul de telefon sau ca nici macar nu te-am intrebat ce faci.

melancolie

am luat ceasul de-ntalnire
cand se tulbura-n fund lacul
si-n perdeaua lui subtire
isi petrece steaua acul.

cata vreme n-a venit
m-am uitat cu dor in zare.
orele si-au impletit
firul lor cu firul mare.

si acum c-o vad venind
pe poteca solitara,
de departe, simt un jind
si-as voi sa mi se para.

vineri mi-am recuperat telefonul. orange, evident ca nu a putut rezolva nimic. ah, sa nu fiu nedreapta – mi-au sters agenda, e si asta o treaba, si mi-au stricat player-ul.
m-am dus la service-ul sony ericsson. acolo, desi a mai durat inca o zi, am rezolvat problema telefonului.

finally, am telefon, ce-i drept fara numere, dar macar am telefon.

acum cateva zile, pasajul de la universitate arata sinistru. eram prea pe graba, prea pe fuga sa imi pun intrebari de ce e asa, de cand e asa. bogdan ghiu are propria da explicatia aici. nu e exclus sa fie chiar asa. la moaca simpatica a lui videanu, gospodar desavarsit, se adauga si micul matrapazlac facut cu refacerea strazilor din centrul vechi al bucurestiului. actiune ce putea fi finantata cu fonduri europene, dar unde treaba ar fi trebuit sa fie facuta impecabil. se aplica aici principiul din tiganiada: “sa fim noi in da noi”, la ce sa ii amestecam pe altii si “las’ ca merge s-asa”.

oricum … ce era gara de nord inainte, a devenit pasajul de la universitate. un loc unde se aciueaza toti homelesii, toti dubiosii care te hartuiesc sa iti vanda sapte seri la pretul de 50 de bani. sau altii, reprezentand ONG-uri fantoma, care te asalteaza cu ceva de cumparat. halal sa ne fie!

“fericiti cei care nu citesc ziare, analfabetii, neimplicatii, caci au bun-simt. lectura ziarelor a facut sa creasca numarul prostilor.”
nu am spus-o eu, ci tolstoi.

filozofia de viata a boborului poate fi sintetizata in 2 randuri:

1. merge si asa

2. (cand chiar nu mai merge) asta e!

la care as adauga observatia pertinenta: suntem in romania, ne pricepem la toate.