Silvia Tuvene. Muza

magah ma intreaba ce as vrea sa fac inainte de a muri. asta chiar e o intrebare tare, probabil raspunsurile sau raspunsul daca exista unul singur, sunt raspunsuri care te definesc, cel putin in momentul in care le formulezi. la cat de ordonata sunt eu … si la cum stiu sa imi stabilesc prioritatile, la o prima vedere mi-ar fi extrem de greu sa ma pronunt.

ce as vrea eu sa fac inainte de a muri? ar fi varianta scurta si varianta lunga a listei. varianta scurta ar fi sa petrec ultimele clipe alaturi de b.

varianta lunga a raspunsului ar fi:

• sa petrec alaturi de b.
• sa imi vad sora si familia
• sa scriu cercetarea despre “introducere in istoria iubirii”
• sa invat sa dansez tango
• …lista, evident, ramane deschisa

lucrurile pe care le-am enumerat, si imi inchipui ca oricare dintre noi ar avea lucruri sau dorinte de implinit inainte de moarte,  indica destul de clar ca oamenii in general nu sunt vreodata pregatiti sa moara si ca ne agatam de viata cu tot ce putem, fie ca este vorba de o iubire, fie ca este vorba de o carte pe care vrem sa o scriem, fie ca este vorba de locurile minunate pe care nu am apucat inca sa le vedem.

poate ca ar trebui sa ne indeplinim dorintele inainte de a fi prea tarziu.

dau leapsa mai departe catre: moutuna, bogdan si alin

am primit un mail in care cineva imi explica urmatorul lucru, lucru pe care, ce-i drept nu l-am priceput in intregime: “temporar am finalizat proiectul”. mare e gradina stilistica a limbii romane! eu ce sa inteleg? ca e sau nu e finalizat?

ieri in tramvai. vin controlorii. in mod normal nu toata lumea avea bilete. daca mi-ar fi cerut mie sa arat biletul/abonamentul si nu l-as fi avut, as fi rosit. m-as fi simtit vinovata si jenata fata de oamenii aia care mi l-au cerut, fata de ceilalti din tramvai, fata de toata lumea.

nu mi s-a intamplat nici macar o data, in cazul in care sunt controlori sa nu fie si un blatist scandalagiu printre ei.

spectacolul este complet: tipa, argumenteaza, contraargumenteaza, si iar revin: ca nu platesc, ca de ce, ca nu am bani, pai daca nu am bani cum sa platesc? si te uiti lung ca sunt bine imbracati, e clar ca au bani de abonament. si par destul de “spalati” in sensul ca probabil au terminat o scoala, chiar o facultate. probabil ca in alte conditii se lauda cu asta, dar in tramvai tre sa te porti asa cum esti, tre sa fii tu insuti-, sati: un mitocan,-canca. trebuie sa te dezbari de orice inhibitii si conventii sociale si sa fii un bou, respectiv o vaca. tre sa tratezi la acelasi nivel cu controlorii (care in contextul dat sunt cu mult mai mult bun simt), tre sa fii ca “plebea”. astia de merg cu tramvaiul sunt oricum niste idioti, ratati, ca doar de aia merg, pentru ca nu au putut fi suficient de smecheri sa isi ia masina si sa claxoneze in strada si sa depaseasca pe linia tramvaiului.

nu pot sa nu ma intreb: ce s-a intamplat cu sentimentul de responsabilitate sau vina? cu ideea de decorum? ce-i cu oamenii astia, care sunt evident in eroare, care au gresit, dar care sustin sus si tare niste aberatii?

magah ma face de rusine cu amazing race. eu sunt printre aia putini care nu stiau. dar dupa ce am citit la ea si dupa o discutie telefonica am aflat ca in romania concurentii de la amazing race au fost dusi pe urmele lui dracula la bran, la stadionul lia manoliu, pentru ca aici s-a antrebat nadia comaneci si sa vada o satra de tigani.

magah e de parere ca dracula, nadia si satra nu sunt reprezentative pentru noi ca bobor si ca cei de la amazing race s-au dus in alte tari in locuri cu adevarat amazing si interesante.

aici cred ca e o problema de perceptie si anume: nefacand parte din cultura respectiva e greu sa iti dai seama daca locuri prezentatete de A R sunt sau nu comune, sunt sau nu clisee, reprezinta sau nu tara respectiva. am senzatia ca un englez care urmareste A R despre UK se simte la fel de cliseizat ca si noi.

revenind la ceea ce ne reprezinta pe noi in ochii lumii:

i. nu mi se pare o rusine ca branul este reprezentativ. este unul dintre cele mai frumoase castele din evul mediu european. dovada este multimea de masini de pe DN1 inghesuite ca dobitoacele la apa doar, doar or ajunge in rucar bran.

si mai are si povestea cu dracula! e si mai si! turistii straini vin garla! imi inchipui ca este aceeasi situatie si cu fantomele sau spiritele care bantuie prin castele din irlanda si din scotia. so? e un trick turistic, nu mi se pare condamnabil.

plus de asta eu imi pun sperantele in madam udrea care va sti sa fac un brand de tara asa de memorabil, incat sa uite lumea de dracula.

ii. nadia comaneci – gimnasta cu nota 10, un mit al perseverentei personale, dintr-o tarisoara mica si amarata si comunista. e de vazut!

iarasi, nu mi se pare condamnabil si cu atat mai putin nereprezentativ.

iii. satra de tigani. sa avem pardon, ne reprezinta de minune. noi am avut robi tigani, avem si o opera clasica de toata savoarea care se cheama tiganiada. este dureros de reprezentativa satra pentru romania.

sunt dovada micului nostru imperialism de proprietari de sclavi/robi – noi i-am robit aici mai bine de o suta de ani. au ramas aici si din 1848 nu am fost in stare sa facem nimic pentru ei si pentru noi. si mai cred ceva: nu ungurii, ci ei sunt etnia reprezentativa. schimburile culturale cu ei le avem, nu cu ungurii.  nu am fost in stare sa invatam un lucru bun de la unguri: fie harnicia lor, fie spiritul gospodaresc. nimic!

budai deleanu avea dreptate: noi in da noi sa fim in tarisoara noastra draga! si asa am ramas.

pot fi de acord ca mai sunt si alte lucruri reprezentative. lista mea de sugestii pentru A R este:

i. biserica din patrauti – aici incluzand toate manastirile din nordul moldovei

ii. delta dunarii – pentru peisaje

iii. centrul vechi (ateneu, fundatia regala, palatul regal) ca dovada a noii romanii nascute dupa 1918 ( am avut si noi regalitate).

voi ce credeti ca ne reprezinta?

acum ceva vreme ma intrebam ce s-a intamplat cu jurnalele intime. ma intrebam daca lumea mai scrie jurnal intim pe hartie. am aflat partial raspunsul la intrebarea mea astazi, la icr. jurnalele intime se dezbat in oglinda. de fapt in triptic. jeni acterian: jurnalul unei fete greu de multumit, mihail sebastian: jurnal si arsavir acterian: jurnalul unui om lenes. toate trei jurnalele sunt marturii alea unei lovituri puternice a istoriei, insa raspunsurile, reactiile pe care le da fiecare dintre ei este diferit si soarta fiecaruia este diferita.

scriitori inteligenti toti 3, dar din marginea scenei litrate traind si scriind cam in aceeasi perioada, insa stingandu-se din viata in epoci diferite. pot spune ca din acest punct de vedere sebastian este cel mai fericit. nascut in acelasi an cu eliade, 1907,  el moare in ’45, chiar inainte de a trai o doua ruptura a istoriei – comunismul. jeni acterian moare mai tarziu in 1958, din cauza unui cancer, iar arsavir acterian traieste pana in 1997 avand sansa sa debuteze in anii ’90.

dezbaterea de la ICR a fost moderata de stefan vianu si intretinuta de paul cernat, iulian baicus si livius ciocarlie. ideile “aruncate” in jurul mesei:

• sunt sau nu aceste romane literatura? care dintre ele este mai valoros (intrebare nedreapta din punctul meu de vedere)?

da, sunt literatura, sunt romane, poate mai putin cizelate si care se supun conventiei jurnalului si da, exista in ele valoare literara.

autorii sunt personajele principale ale propriilor lor romane, caci viata lor pare un roman de aventuri, daca imi este permis sa spun asta fara sa bagatelizez operele celor 3.

ca in orice roman tii cu personajele, le admonestezi cand fac greseli, iti sunt sau nu simpatice, suferi alaturi de ele dezamagirile si temerile lor.

din punct de vedere al valorii literare probabil ca sebastian castiga de departe.

• a existat sau nu intentia publicarii?

intentia publicarii este prezenta la sebastian si la arsavir, dovada fiind tocmai faptul ca a cenzurat mari perioade din jurnal. la jeni acterian criticii spun ca lipseste cu desavarsire aceasta intentie de publicare. este posibil, eu insa ma indoiesc. voi relua lectura acestui jurnal, care imi rezulta destul de grea, probabil datorita chiar personajului jeniei, care romantica si absolutista, rateaza in orice. din cauza fricii ei obsesive de moarte nu reuseste sa faca absolut nimic notabil in intreaga ei existenta ei, in afara acestui jurnal. in ciuda faptului ca jurnalul a fost destinat distrugerii, cred ca a fost scris cu intentia publicarii, cel putin la inceput, probabil ca pe parcurs s-a razgandit, nefiindu-i necaracteristic.

• cum se raporteaza fiecare dintre acesti autori la istorie?

jeni acterian este complet apolitica, ea incearca sa traiasca normal in lumea mondena cu care  fusese obisnuita in niste vremuri care nu mai permit asta. sebastian este expluzat de pe scena mondena a lumii interbelice si prigonit in toate aspectele vietii sale. arsavir este intelectualul “angajat”, se inroleaza in garda, face inchisoare sub comunism in anii 50, i se interzice publicarea, ca abia apoi in anii ’90 sa poata debuta.

• cum se reflecta mentalitatea epocii in scrisul lor?

mentalitatea epocii in mod natural se reflecta diferit, pentru ca desi parte din aceeasi generatie cei trei au destine diferite. mihail sebastian traieste drama evreului in timpul unor vremi profund antisemite. jeni acterian traieste drama mortii care planeaza asupra conditiei umane si probabil ar fi fost la fel de “nemultumita” in orice alta perioada ar fi trait. oricum eternul feminin isi spune cuvantul: note despre cat de mult sau putin s-a ingrasat, despre moda si rochii apar in jurnalul lui jeni acterian.

aceasta discutie in jurul jurnalelor intime este doar inceputul unei serii de dezbateri adevarate, cu argumente initiate de icr si fundatia calea victoriei pe cele mai diverse subiecte.

am o mica obsesie pentru leonard cohen. ador muzica si mai ales alegerile pe care le face in legatura cu versurile sale. de fiecare data cand orasul e plin de prosti, deci mai mereu, ascult in player melodii care imi plac, care ma emotioneaza sau versuri care ma fac sa regret ca m-am indepartat de ceea ce mi se potrivea atat de mult. favorita este de departe take this waltz.

inca o data imi dau seama ca federico garcia lorca este un poet atat de expresiv. mai jos versurile in spaniola. nu pot sa nu apreciez traducerea atat de reusita in engleza, dar totusi prefer originalul care este mult mai senzual si sugestiv.

En Viena hay diez muchachas,
un hombro donde solloza la muerte
y un bosque de palomas disecadas.
Hay un fragmento de la mañana
en el museo de la escarcha.
Hay un salón con mil ventanas.

¡Ay, ay, ay, ay! Continue Reading »

cum a venit 1 martie, te intrebi in mod presant de unde iei flori. evident, de peste tot. de la colt, de la florarie, de pe strada, de pe podurile de peste dambovita. dar daca vrei sa intalnesti florari, recomand salon des fleures

niste tineri foarte simpatici si priceputi, dar mai ales amabili fac niste buchete minunate. nu stiu daca sunt florari de meserie, dar sunt niste oameni carora le place sa faca buchete, sa lucreze impreuna.

acum ceva vreme la tv s-a agitat toata suflarea jurnalistica sa faca o ancheta despre starea jalnica in care se afla biblioteca nationala. momentan biblioteca isi desfasoara activitatea in imobilul din strada doamnei, in prima cladire a camerei de comert a romaniei.

biblioteca nationala se afla in starea asta atat de deplorabila de prin anii 90. de unde se vede treaba ca jurnalistii nu prea o ard prin facultate la BN, din moment ce abia acum descopera jalea si puricii si tristetea din BN.

buun, au descoperit, au cercetat, au aflat ca nu stiu ce firma a primit nu stiu cate miliarde de lei vechi sa faca izolatia, evident ca nu s-a intamplat nimic, adica subsolul BN este in continuare neizolat, umed si miroare a pisat (vorba alora de la Vama Veche) si nu intereseaza pe nimeni important de soarta ei, important adica de la putere sau cu putere de decizie.

asa, revenind: s-a facum tam-tam pe la tv si mai departe ce? mai departe nimic. aici s-a oprit totul, mai departe vom astepta cativa ani buni, pana cand altcineva va ajunge pe la BN sa sa intereseze de soarta ei.

oricum cladirea neterminata de pe bulevardul unirii, nu cred ca va deveni un mall cultural, ci mai degraba un mall. in orice caz ce e aia un mall cultural? adica un fel de cultura pentru fufe?

noi astia de rand, putem face totusi ceva, sa semnam o petitie prin care sa gasim bibliotecii nationale o casa noua. daca vreti sa semnati o puteti face aici

later edit: ABR (asociatia bibliotecarilor din romania) a emis astazi (3 martie 2009) un comunicat de presa. il gasiti aici.