Silvia Tuvene. Muza

azi am primit in inbox primele oferte pentru revelion 2009. am de ales intre florida, hong kong, cuba, africa de sud, cancun, malaezia sau republica dominicana. cred ca mai degraba m-as duce undeva cu zapada

a venit toamna si pe cheiul dambovitei felinarele se reflecta oblic, aruncand pe apa o lucire negra. e frig. oare unde o fi toamna calda, mult anuntata?

mi-e dor sa regasesc toamna pe foi ingalbenite de vreme si in camara cu fructe.

Toamna, lasa-ma sa mangai parul tau de frunze moarte,

Parul tau de aur rosu si de soare intrupat [ion pillat: toamna]

a trecut aproape o saptamana de cand m-am intors din vacanta si inca nu am ajuns sa scriu impresii. am fost in bucovina, in periplu pe la manastiri si in acelasi timp si pe la pensiuni caci a existat intre ele o legatura indisolubila pe tot parcursul excursului. imi aminteam vag despre manastiri dintr-o tabara in care am fost prin clasa a VI-a. parca asa, oricum amintirile erau sterse si mintea mea de atunci n-a retinut prea mult.

din tot preiplul ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost biserica din patrauti. impresionanta prin frumusetea frescei exterioare si a picturilor care s-au pastrat intacte, biserica abia acum aflandu-se in  lucrari de restaurare si dupa spusele clopotarului/curatorului vor trece 10 ani pana sa fie gata. mai mica decat celelalte manastiri, a pastrat frumusetea artei picturilor medievale si mai ales a culorilor naturale.

clopotarul, putin tare de urechi (de inteles de ce)  ne-a lasat sa ne urcam pe schele si sa vedem mai indeaproape picturile, ne-a invitat in in clopotnita si a facut si o mica demonstratie de batut toaca si clopotele. am auzit povesti despre cum clopotele pot sparge norii si alunga furtuna.

merita mers de la patrauti la dragormirna pe drumul forestier care taie prin padure; te simti ca intr-o poveste.
plimbandu-ma mi-am dat seama ca au aparut o multime de pensiuni, mare parte din ele facute cu fonduri europene, ceea ce este imbucurator. ce nu este atat de imbucurator este faptul ca oamenii nu sunt atenti la detalii – isi construiesc toate pensiunile astea si cred ca e suficient. well, nu e. trebuie sa fii mereu atent, sa intretii mereu o stare de curatenie si de nou.

cana mea cu iz de toamna are o mica ciobitura. a sarit smatul, iar acum pe fundalul negru-smoala a aparut o bulina de culoarea ceramicii. cana mea este acum perfecta. asa am invatat in lectia despre cub a lui nichita stanescu:se slefuieste piatra, se desavarseste cubul, iar pentru desavarsirea lui ca opera de arta i se sparge cu ciocanul coltul. perfectiunea este perfectiunea plus inca ceva, ceva aparte. in cazul canii mele este vorba despre bulina de ceramica.

in cursul unei zile suntem bombardati cu informatii din toate partile. intr-o singura zi in rss reader mi se aduna cam 200 de chestii de citit. calitatea informatiei e uneori indoielnica, chiar deplorabila. nevoia de informatie este cultivata inca din scoala. daca scoala face selectia pentru tine, in viata esti lasat de unul singur si trebuie sa iti faci tu propria selectie. nu cred ca am nevoie sa stiu cel putin 200 de chestii noi pe zi, mai ales ca valabilitatea lor este cam de 24 de ore sau chiar mai putin in cazul stirilor. temeinicia selectiei este un lucru greu de atins, mai ales ca baza selectiei este foarte slaba.

unde s-a dus informatia de calitate? probabil e in cartile alea tiparite si uncool al caror scris ia prea mult si pana ies de sub tipar detaliile nu mai sunt de actualitate. admit asta, dar ramane o structura solida. lucru pe care rss feeder-ul meu nu va reusi sa ofere nicicand.

romanii sunt soferi lipsiti de discernamant. cand merg in loc de a conduce sunt la fel de lipsiti de discernamant.pe lipscani colt cu smardan intre farmacia centrofarm si bcr este o mare groapa. intre buza groapei si bcr au amenajat un podet de lemn pe care se poate circula lejer doar intr-un sens. cretinii de pietoni in loc sa astepte ca 3-4 oameni sa traverseze podetul intr-un sens si apoi alti 3-4 sa plece in celalat sens, se inghesuie toti pe un podet de lemn, prapadit si fragil peste un ditai gropalaul. inainte tovarasi! e mare graba sa traversezi podetul in acelasi timp cu alti 10 prosti. sa nu cada doar unul in groapa! sa cada 10, toti vrem sa fim vedete – asa sigur ajungem la stiri.

dovada suprema ca ce naste din pisica soareci mananca o gasim aici. societatea romaneasca nu inceteaza sa ma uimeasca. e adevarat ca cea mai mare mitocanie apare la televizor, dar mitocanii astia pe care ii vedem la tv ca se injura unii pe altii, fura, se ameninta unii pe altii cu dosarele de la securitate evolueaza. odraslele lor vor lua calea bruxelles-ului, se va imbraca in toale de fima (genuine) si conduce masini tari. dar tot mitocani raman si tot agramati. odraslele odraslelor isi vor dispretui bunicii sau parintii spunand despre ei ca sunt niste tarani. noua “ciocoime” se adapteaza, incepe sa pretinda ca merge la scoli, iese in lume, se plimba, are ambitii mari si nu doar locale. noua “ciocoime” se va aristocratiza. e nevoie de 3 generatii pentru a ajunge la un alt statut, nu doar una, asa cum incearca din rasputeri odraslele fostilor membrii de partid.

oamenii in general au tendinta de a scrie mult mai mult cand sunt melancolici, deprimati sau nemultumiti. starile de bine se traiesc si te cheama catre viata. starile contemplative-nostalgico-melancolice te tinutiesc in contemplare si normal de la atata “uitat” incepi sa inregistrezi observatiile.

ador studiile despre productivitate angajatilor si recomandarile “specialistilor” (cand a devenit toata lumea specialista, nu stiu!) studiile de tipul asta arata ca nu poti socializa cu lumea de la job, sau nu poti zambi la job, sau … nu te poti duce la baie la job. how about … scaderea productivitatii din cauza unor harburi de compuri, a imprimantei care nu merge, a lipsei de lumina sau de aer in birouri, program cretin de la 9 la 6 care nu iti permite sa mai faci nimic altceva, iar daca lucrezi la puscaria pipera … atunci te poti sinucide. messenger-ul este cauza pe care o identifica “specialistii” pentru productivitate scazuta? how about idiot bosses care stiu mai putin ca tine, how about incompetent assholes that push you around and stress the shit out of you?

aseara mi-am adus aminte de cate am uitat: franturi, versuri, cuvinte din diferite limbi, oameni. unele lucruri pe care le-am dat uitarii nici macar nu le regret. pe altele insa le caut din nou fie pe google , fie prin carti, fie ma fortez sa gasesc in vreun colt al memoriei si nu reusesc sa mi le amintesc. dar in diverse momente ale zilei sau chiar inainte sa adorm imi bine in minte lucruri care m-am framantat toata ziua, dar pana dimineata le uit.

astazi mi-am adus aminte de the english patient, film pe care l-am vazut de peste 35 de ori cap coada, si probabil de peste 50 de ori doar fragmente, deci un total de apoape 85 de ori give or take. mai am putin si bat suta as putea sa ii dau sfaturi lui Anthony Minghella, iar daca ar trai probabil as face-o. i-as sugera sa schimbe tonul unui actor intr-o scena din cele cate are filmul. in rest filmul are de toate: constructie epica (de fapt reconstructie), trama bine pusa la punct, costume, muzica, actori, subtilitate. unul dintre filmele care m-a facut sa il descoper pe herodot, pe wang wang blues, fred astaire si m-a facut sa ma indragostesc de cairo si de salurile cadrilate – tartan culoarea rosie si sa imi doresc cu ardoare un degetar de argint (inca nu mi-am luat unul).
cei de la british council cred ca mi-au pus la un moment dat ban, caci imprumutam mereu caseta, eram omniprezenta pe lista de rezervari. cartea mi s-a parut lipsita de subtilitatea filmului. e posibil sa fi fost de vina si traducerea.
ma intreb acum gandindu-ma … oare a fost varsta? oare voi mai putea simti acelasi entuziasm, avea aceeasi rabdare sa vad, sa revad un film sau sa citesc o carte?