sunt un orb
silvia on Jun 5th 2010
nu merg foarte des la teatru. poate pentru că am crescut în supremaţia filmului, poate pentru că efectiv am oroare de umblat după bilete – da, nu se găsesc bilete, sau ca să faci rost de bilete trebuie să cunoşti ceva mai bine sistemul, iar eu nu prea ştiu ce pârghii să pun în mişcare pentru a obţine ce vreau, în speţă biletele.
lăsând la o parte faptul că ma duc rar, îmi place teatrul. mi se pare că participi la o magie, parcă te extragi din timpul prezent şi pătrunzi într-o altă dimensiune. într-o oarecare măsură şi filmul îţi oferă extragerea din timp, dar teatrul are altă calitate a clipei. vezi pe viu, simţi pe viu sensibilitatea, talentul, incredibila dăruire a celui de pe scenă.
vorbele mele pot parea nişte clăbuci, bolboroseală stilistică, dar nu ştiu să pun în cuvinte minunata lume a teatrului.
ultima piesă văzută: sunt un orb!/horaţiu mălăele, la teatrul de comedie. merită văzut. pentru o oră vă veţi simţi privilegiaţi în compania unui om ales şi dăruit.
Filed in miscellaneous
da’ sa vezi mascariciul cum e!
vreau sa merg, dar cumparatul de bilete ma omoara. parca e o francmasonerie cu tagma teatrelor.