Silvia Tuvene. Muza

nu merg foarte des la teatru. poate pentru că am crescut în supremaţia filmului, poate pentru că efectiv am oroare de umblat după bilete – da, nu se găsesc bilete, sau ca să faci rost de bilete trebuie să cunoşti ceva mai bine sistemul, iar eu nu prea ştiu ce pârghii să pun în mişcare pentru a obţine ce vreau, în speţă biletele.
lăsând la o parte faptul că ma duc rar, îmi place teatrul. mi se pare că participi la o magie, parcă te extragi din timpul prezent şi pătrunzi într-o altă dimensiune. într-o oarecare măsură şi filmul îţi oferă extragerea din timp, dar teatrul are altă calitate a clipei. vezi pe viu, simţi pe viu sensibilitatea, talentul, incredibila dăruire a celui de pe scenă.
vorbele mele pot parea nişte clăbuci, bolboroseală stilistică, dar nu ştiu să pun în cuvinte minunata lume a teatrului.
ultima piesă văzută: sunt un orb!/horaţiu mălăele, la teatrul de comedie. merită văzut. pentru o oră vă veţi simţi privilegiaţi în compania unui om ales şi dăruit.