Silvia Tuvene. Muza

am citit ieri pe nerasuflate leon africanul. era o carte in romana, dupa atata timp am citit-o fara sa ma misc si aproape cu respiratia taiata. un roman tradus in romana, nici macar de un autor roman (cred ca mi-e dor de romania ).
romanul este impresionat prin descrierea diferitelor medii prin care trece personajul, dar firul epic si aventuros au un aer vadit de demonstratie. leon, personajul principal, este un exponet al lumii medievale sau al lumii moderne. o lume multipla, o lume a religiozitatii si nu o lume a crestinatatii sau a islamului. ideea soartei schimbatoare, a vietii sub forma unei mari calatorii este prezenta la fiecare pagina, poate chiar prea insistent. in ciuda lipsei de personalitate pe care personajul o manifesta in cateva episoade, romanul ramane o lectura placuta.

Imi aduc aminte de bunica mea: cum era, cum se comporta, cum se imbraca. De cand s-a casatorit a purtat mereu batic. Era semnul femeii casatorite la tara in lipsa unui inel sau a unei verighete. Asa functiona societatea traditionala: femeia se acoperea. Nu era un simbol religios sau politic era doar o marca a varstei si a statutului in societate. continuare

biserica si ea. e tot mai toleranta si mai iertatoare. daca in timpul conchistei maure in spania, islamul era o religie a tolerantei pe cand crestinismul nu, acum rolurile s-au inversat. pana si wilde s-ar rasuci in mormant.

mama m-a tras de urechi, pentru ca ieri a fost ziua de nastere a lui eminescu si eu nu am mentionat asta pe blog. nu am uitat mama, doar ca nu stiu ce as putea spune despre eminescu. se numara printe lecturi dragi, alaturi de multi altii. ca de multi altii mi-e dor sa il mai citesc.

tin minte cand eram in clasa a 6-a am fost in excursie la botosani si am vizitat casa memoriala si imprejurimile. tin minte ca lacul m-a impresionat in mod neplacut. mai tin minte ca m-am intors cu o mare toxinfectie alimentara. contactul cu biografia lui eminescu nu mi-a fost benefic. mai tarziu la facultate am luat o nota execrabila la un examen de literatura romana. pe bilet cu scrisul aristocratic al d-nului mihai zamfir scria antropomorfizm. dintre atatea poezii tocmai aia, culmea e ca o citisem si pe aia, dar nu “temeinic” dupa spusele profului.
cu toate astea eminescu este o expresie literara care m-a dus catre litere, in ciuda faptului ca nu este poetul meu preferat. daca nici o nota proasta si nici o toxinfectie alimentara nu m-au oprit …

nu pot dormi. in schimb mi-e foarte sete, beau apa de fiecare data cand ma foiesc de pe o parte pe alta; beau apa in cantitati exagerate, mai ales noaptea.
sunt atat de insomniaca incat citesc presa romaneasca. ma distreaza cum d-na udrea povesteste despre clauze de confidentialitate. clauza de confidentialitate e ceva mai mult decat sa tii secret de unde ti-ai luat ultima geanta versace. de asemenea daca nu-i regina angliei, ar fi politicos si de bun simt sa nu afiseze cu atata nonsalanta banii contribuabililor.

am vazut babel. cam dezamagitor, ma asteptam sa fie mult mai bun. povestea din punct de vedere epic nu prea se leaga. idee interesanta oricum. mi-a deschis apetitul sa citesc mai mult despre lumea antica si mituri. mi-e dor sa deschid carti, sa merg la cine la sala elvire popesco.

duminica m-am trezit cu intarziere, ca orice burghez care se respecta. as fi vrut eu, tot insomnia a fost cea care m-a retinut in pat pana tarziu. am facut o cafea (din romania!!!) si am deschis usile terasei. afara cald, un fel de aprilie intarziat, cam 20 de grade, un soare crud…

lumea pe afara, in fata blocului un tata isi supraveghea pustiul sa nu cada de pe bicicleta, pana la urma pustiul a reusit sa cada de vreo cateva ori, pentru ca tatal era neatent. cupluri de varsta a treia bucurandu-se de soare si de ziua de duminica ieseau la brat din case la plimbare. viata pare sa se scurga intr-un ritm lent, prea lent, pare ca toata insomnia asta nu o sa treaca niciodata, pare ca daca ar fi un atentat cu o bomba in garajul din care iese tipa blonda nu o sa se schimbe nimic, lumea se va arata indignata, poate cateva voci se vor ridica, dar lumea isi ca urma ritmul ei … lent, agale.

oricum nu ma deranjeaza foarte tare. si eu imi beau incet, incet, sorbitura cu sorbitura cafeaua pe teresa. as fi putut cobori in strada, dar era deja 12.00, cafenele incep sa se deschida, plus ca asa de la teresa vad lumea de sus si nu ma simt atat de solicitata psihic. oricum vad ca durerea de cap nu vrea sa treaca.

aud interfonul. alessandro, un prieten de-ai delphinei. a venit sa isi ia rucsacul. il invit la o cafea, el scoate si o tigara, il intreb de viata, de italia, de unde e, ce face si ma tot intreb de ce si-o fi pus piercingul ala atat de mare in ureche. e voluntar, imi spune ca pleaca azi la barcelona si dupa la malaga. imi marturisteste ca nu ii plac catalanii. sunt prea incuiati. ii dau dreptate.

ca orice zi in tarragona, vremea se schimba cat se poate de repede. ma ia frigul si intru in casa. dezolanta, dupa petrecerea verde a delphinei a ramas un dezastru in urma. toate plantele si semintele care erau in dulapul ei acum sunt imprastiate in intreaga bucatarie. oricum nu am chef sa strang acum si de altfel o sa se intoarca sa si le ia. nu o sa plece fara plante si fara ochelarii pe care vad ca si i-a lasat pe masa din comedor. amicul delfinei pleaca, imi mai torn cafea, deja prea multa. damn it! am facut exces. azi am voie, e o zi in care mi-e somn. maine o sa reduc portia, plus ca este pacat de gustul cafelei sa nu il savurez la maxim calitativ si cantitativ.

departe de mine e viata. delphine spune ca viata se atinge si are dreptate. ceasca din mana mea e fierbinte si simt viata in mine, chiar asa fara somn si gandul meu se duce departe.

intr-o buna dimineata m-am trezit cu chef de citit poeti mistici in spaniola. da, am pofte din cele mai ciudate. la pofta cu poetii mistici se adauga si o pofta nebuna de a manca branza de care mancam cand eram copila; nu mai stiu exact cum se numeste, dar stiu ca bunicii mei o pastrau intr-o putina si era sfaramicioasa.

revenind la misticii, am citit san juan de la cruz si intr-adevar cred ca este cea mai frumoasa expresie artistica in castallana pe care am citit-o pana acum.

mi Amado las montañas,
los valles solitarios nemorosos,
las ínsulas extrañas,
los ríos sonorosos,
el silbo de los aires amorosos,

la noche sosegada
en par de los levantes de la aurora,
la música callada,
la soledad sonora,
la cena que recrea y enamora.

am incercat sa gasesc si o traducere in engleza, dar este atat de diferita si pierde atat de mult din bogatia expresiei incat … am renuntat.

romania este absenta din europa. intrarea romaniei in EU nu a smuls nici un strigat de bun venit, nici nimic altceva.

bbc-ul inainte de aderare isi exprima nedumerirea despre intrare si se intreaba cate avem in comun cu EU.

in apartamentul din florenci vives no 6 se petrec schimbari. lume pleaca, cine stie ce lume o veni?

delphine, frantuzoaica hippie de la mine din apartament, si-a terminat voluntariatul si pleaca in excursie in maroc dupa care in franta. in vederea calatoriei a creat un caiet din hartie ecologica pentru a-i servi drept jurnal de calatorie. chiar imi pare rau ca o sa plece. ma obisnuisem cu toate alimentele ecologice care erau imprastiate prin bucatarie si cu felul ei vesel de a fi.

damian pleca si el, lucru care ma bucura nespus. imi pare rau sa o zic, dar chiar asa este. ma bucur. thank god ca pleaca! in locul lui vine o voluntara de la nu stiu ce asociatie. foarte bine! oricum schimbari in viata lui. aseara a iesit in oras si s-a intors baut. da, da! lumea e in schimbare!

in cinstea plecarii delphinei se da o petrecere. 15 persoane invitate, dar la cum o stiu eu pe delphine o sa vina probabil suficient de multe persoane incat sa nu incapa in apartament, plus ca unii dintre ei or sa si ramana peste noapte. o adevarata tabara!