Silvia Tuvene. Muza

de fiecare data cand am fost pe punctul de a pleca undeva imi aduceam aminte de nuvela lui james joyce: evelyne. exilul nu este un lucru usor, mai ales cand te uita toata lumea. evelyne a luat decizia sa nu plece, pentru ca ar fi insemnat sa fie intre straini, oameni cu obceiuri si apucaturi diferite. da, strainii pot fi fascinanti, doar ca prin numarul lor mare te fac sa te simti putin amenintata. calea exilului inseamna ca cei de acasa sa te uite, sa uite cum arati si cum esti.
cand pleci trebuie sa iti asumi si uitarea.

inainte de a pleca am fost la volver. nu m-a chemat la film nota de pe imdb, desi nu e de desconsiderat, ci o mai veche pasiune pentru almodovar. e foarte adevarat ca dupa la mala educacion totul pare mai mult sugerat decat explicit. desi aceleasi situatii marginale si acelasi gust pentru secrete grele creeaza o atmosfera specifica lui almodovar (care pare ca s-a mai cumintit).
muza lui almodovar m-a fermecat ca de obicei. intotdeauna mi-a placut sa ma duc singura la film, totusi bine accompaniata mi se pare un rasfat pe care il primesc oricand.

am ajuns in final la destinatie. tarragona e un oras colonial, mic, unde duminica nu se intampla nimic. totul e inchis. eu ai am doar 5 minute de stat la net, asa ca detaliile raman pe alta data. viata e oricum frumoasa (pacat ca nu am luat in bagaj si niste prieteni, pe care ii astept curand aici) si plina de intamplari minunate. de maine ma duc la facultate si o sa am net la biblioteca.

sunt in amsterdam. am reusit sa ma conectez wireless. costa 6 eu juma de ora si 10 eu 24 de ore. oricum sunt cam moarta de somn. azi noapte m-am intins la dulci nimicuri si nu prea am dormit. am plecat la aeroport, m-am imbarcat si am ajuns in amsterdam. daca as putea as sta tot timpul numai in avion, deasupra norilor. totul este cat se poate de calm. am prins si rasaritul. eu am avut loc la fereastra, dar pe partea de vest, asa ca am reusit sa vad doar reflexia soarelui pe una dintre aripile avionului.am trecut peste budapesta, viena, nurenberg, si amsterdam. amsterdam este de un verde catifelat si umed. ave sentatia ca ma uit pe google maps. oricum, ma declar fana infocata a mersului cu avionul. plec sa ma lamuresc ce e cu c12 (poarta de unde iau urmatorul zbor spre barcelona).

in bucuresti ninge si ploua, si ploua si ninge si toate lumea pare contrariata de vremea asta care i-a luat pe toti pe nepregatite. m-am dus sa ma plimb in parc aiurea, era pustiu. de una singura am batut cateva alei. nu toata lumea plecase, dintr-un colt ferit si adapostit o veche cunostinta imi aducea in auz acordurile zarazei. bucurestiul este cel mai nostalgic oras…

when the truth is so ugly, people try to keep it hidden, because they know if revealed the damage it will do. so they conceal it within sturdy walls or they place it behind closed doors, or they obscure it within clever disguises, but the truth no matter how ugly always emerges. and someone we care about always ends up getting hurt and someone else will revel in their pain and that’s the ugliest truth of all.

when you have that power it’s a shame not to use it. we’ve all done something in our lives that we’re ashamed of: some of us have fallen for the wrong man, some have gone over the right woman, there are those who have humiliated their parents and those who have failed their children. yes we’ve all made mistakes that diminish us. but there is redemption if we try to learn from those mistakes and grow.

fac bagaje de zor. strang, organizez, reorganizez: asta da, aia nu, dar parca da …mi-am organizat toate ce trebuie carate dupa mine intr-un google spreadsheet. am ajuns la carti. hmmm… de cand am devenit aware de carti, am strans o intreaga biblioteca. selectia este chinuitoare. am ales shakespeare: othello, ortega y gasset: eseuri despre iubire, suskind: despre iubire si moarte, aurel codoban: amurgul iubirii si inca ma mai chinui sa nu aleg mai multe.

luni am program incarcat. sunt sudenta mai mult decat intarziata si am de recuperat o gramada.

pe 6, 7, 9 si 10 nov am curs de economie in tarile de la mediterana (Economia en el Mediterráneo) cu Prof Ybarra
pe 13, 14, 16 si 17 drepturile omului si globalizare (Derechos humanos y globalización) cu Prof. Giliberti
pe 20, 21, 22, 23 si 24 nov societatea civila si institutii in tarile magrebului (Sociedad civil e instituciones en el Magreb)cu Prof. Kerrou
pe 27 si 28 nov mecanisme politice (Procesos Políticos) cu Prof. Stravidis

la cursurile astea se mai adauga si cursuri de araba

nu am avut timp sa mai scriu in ultima vreme. am tot alergat dupa cumparaturi de ultim moment. chiar ma export. se apropie ziua plecarii si am atatea de facut: sa ma vad cu prieteni, sa aranjez pe cat posibil lucrurile acolo unde ma duc (se pare ca la inceput o sa impart camera cu nadimar, e din algeria). uitandu-ma retrospectiv imi dau seama de motivele care m-au determinat sa vreau sa plec. tin minte ca am fost cu magah pe lipscani pe undeva, intr-un magazin de bijuterii. the shop owner era si cea care crea bijuteriile din magazin. am intrat in magazin, nici nu mai stiu despre ce vorbeam, parca ii ziceam lui magah ca este unica. in stanga mea am auzit o voce putin tabac – ragusita care imi daddea dreptate. magah era unica. din vorba in vorba, tipa a spus ca nimic nu este intamplator, ca totul se intampla la un anumit moment si nu altcandva. si era foarte adevarat. in aceeasi zi m-am intalnit cu cineva pe care nu ma asteptam sa-l vad. si da, nu a fost intamplator. aveam in fata unul dintre motivele plecarii mele, sa ma duc cat mai departe. cred ca daca nu m-ar fi refuzat atat de transant universul extremului orient, m-as fi dus pana in japonia sau filipine, sau oriunde as fi putut evita intamplari deloc intamplatoare.

in afara motivelor de ordin subiectiv plec pentru toate motivele pentru care lumea pleaca. the world is a big place, i wanna know it. este ceea ce mi-am dorit din totdeauna, sa ma duc oriunde ma vor duce pasii (in cazul meu KLM). o sa studiez la master studii de gen. am nevoie de o infuzie noua de idei.

plec si mi se pare ca las in urma inceputuri pline de promisiuni, oameni pe care as fi vrut sa ii cunosc mai bine, profund, nopti pe care nu le-am dormit alaturi de cine as fi vrut, saruturi date doar pe jumatate. ca de fiecare data cand ma macina sau ma chinuie ganduri am recitit shakespeare let me not to the marriage of true minds admit impediments si parca viata capata culoarea dorita.