de una singura prin casc antiguo

silvia on Nov 14th 2006

duminica am fost sa ma plimb de una singura (si cu back-up plan: harta) prin orasul vechi. am urcat pe avenida catalunya (cam pe unde locuiesc eu) inspre orasul vechi, care este delimitat de ziduri romane de restul orasului modern. partea orasului dintre ziduri de cheama casc antiguo, intre ziduri romane sta inchisa intreaga civilizatie a tarragonei pana in secolul 20 (catedrala sec 12, case pitoresti din sec 18-19, universitatea). am trecut si pe langa conservator, de unde, fiind duminica nu se auzea nimic, doar dintr-o casa alaturata urla un heavy metal de a zburatacit toti porumbeii care isi au cuiburile in ziduri. tot plimbandu-ma am aflat si de unde vine numele universitatii la care studiez: antoni rovira i virgili a fost un istoric si om politic de la sfarsitul secolului al 19-lea. am vazut circul roman, am urcat pe treptele care au vedere la mare si am coborat pe via augusta pana la avenida de las palmeras (bulevardul palmierilor) pana la mare. nu mi-am imaginat niciodata ca o sa locuiesc intr-un port la mediterana, si inca ce port, atat de pitoresc si de linistit. aici aerul pare lichid, mi se pare ca are o consistenta aparte. aici mi-am incheiat plimbarea, pentru ca mai mult nu am indraznit sa ma aventurez, am trecut inapoi urcand pe via augusta inspre orasul vechi, unde din jumatate in jumatate de ora se aude un clopot care marcheaza trecerea timpului, acelasi clopot pe care il aud si in timpul cursurilor. peste tot in plimbarea mea (care mi s-a parut o mare aventura, avand in vedere ca e prima pe care o fac de una singura) am dat peste nenumarate perechi de indragostiti de toate varstele care fie se plimbau pe sub portocali, fie erau imbratisati (si nu numai) pe bancile de piatra roz. prin parcuri si de pe sub tufele inflorite rasar pisici, pare un fel de rai al lor, ma simt ca in poemul lui baudelaire (les fleures de mal nu a incaput in bagaj). planuiesc sa ma duc pe plaja, voiam sa o ajung duminica, numai ca un telefon m-a smuls din periplul meu …
x silvia?
eu:si (da)
x soy daniela. nos vemos a tomar un cafe? (sunt daniela, ne vedem la o cafea?)
eu: si, claro (da, desigur – cum as fi putut refuza?)
daniela: hasta pronto (pe curand)
eu: adios, nos vemos (la revedere, ne vedem curand)

Filed in miscellaneous

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply

Comment spam protected by SpamBam