Silvia Tuvene. Muza

am fost hai-hui, aveam chef sa stau linistita, relaxata dupa o zi de munca. si chiar am taiat- hai-hui: unirii 70, ion pillat, putul cu roata (probabil fosta mahala, nici acum nu arata prea bine), traian, pana in pache protopescu. manata de nostalgii am taiat pe olari 29-31, am vazut puzderie de pustime de la liceu (fost-am si eu la fel), mi-am continuat drumul: mosilor, eminescu. am regasit un local drag mie, pe care l-am descoperit intr-o zi neobisnuit de calda de februarie, cand, bine insotita facusem acelasi traseu. si atunci, ca si acum aveam chef de vin rosu. l-am regasit in el vino, pe eminescu 206 colt cu toamnei. atmosfera placuta, mancarea delicioasa cu specific spaniol, serviciile ok, iar vinul … trebuie incercat.

E vara, e soare, timpul e dilatat, parca a adormit si el. Trece mai greu intre moliciunea unui prosop pe nisip si racoarea valurilor… Plin concediu, lumea se relaxeaza, pleaca in vacanta, nici o grija nu umbreste fruntea bucurestenilor intre sorbitura unei guri de bere rece si o vorba la terasa cu prietenii. E un timp mort, neinteresant, te-ai plictisit de teveu, ar merge parca sa citesti ceva, asa sa treaca timpul mai repede, sa mai alungi plictisul. Chiar si editorialul de astazi va fi mai scurt… lumea nu citeste articole lungi, plicticoase in vacanta. continuare

Fiecare resimte timpul, de fapt trecerea lui in mod unic. Pentru unii schimbarea anotimpurilor aduce cu sine o schimbare a garderobei, pentru altii aduce o o vacanta bine meritata dupa atata truda in timpul anului. Pentru mine aduce lectura unor autori dragi. Am tabieturile mele de lectura, bine impamantenite, fiecare anotimp sau chiar luna are rezervat autorul lui. Luna lui gustar aduce in orele mele poezia lui Blaga. Atunci simt eu ca e august. Apetitul pentru poezia lui Blaga a venit anul acesta cu mult mai devreme. Nicicand nu am resimtit trecerea timpului atat de acut. continuare

imi aduc aminte ca am nimerit cu un prieten intr-un restaurant destul de ieftin, care servea o mancare de care iti era frica sa te atingi. in rest, plin de tineri. am ramas. era frig si nu aveam chef sa mergem in alta parte. la masa de vis-a- vis un cuplu. pareau sa fie ea profa si el elevul ei, dar nu sunt sigura, oricum o diferenta de varsta destul de mare. oameni imbatraniti inainte de vreme, un cuplu la care te uitai ca la un contra –expemplu…sau cel putin asa ma uitam eu. nu stiu daca mai sunt sau nu impreuna, pareau sa fie o pereche de cizme numarul 39 unul pentru celalalt, in conditiile in care aveau nevoie de numarul 35 si altul de 45. nu parea insa sa ii deranjeze… poate ca asta este solutia: sa nu-ti pese ca pantofii iti ies din picioare.
oricum restaurantul a fost inlocuit cu un altul, foarte chic in care nu mai sunt tineri, dar de care ma leaga alti prieteni si alte amintiri hai-hui.

“Apoi sa nu scuipi pe problema existentei…?” (I. L. Caragiale)

Ce nu invatam sa facem pentru a supravietui? Invatam in fiecare zi sa uitam de dorurile pe care le purtam in noi, sa fim iresponsabili, sa nu ne pese de nimic si de nimeni. Invatam sa fim egositi si distanti, sa fim fara speranta. Invatam sa ne interesam de lucrurile care conteaza cu adevarat: bani, marire, femei frumoase, de preferat blonde, se accepta chiar si orice alta culoare a parului, dar musai frumoase-comercial, caci fara admiratia altor barbati, ele nu valoreaza nimic. Invatam sa uitam ca viata ar fi putut decurge altfel. continuare

Cred in solutii custom. Cred ardent in personalizarea fiecarei relatii, legaturi. Exista o parte din mine cizelata, educata si daruita fiecaruia dintre prietenii, prietenele, parintii mei, surorii mele.
Fiecare etapa a vietii mele a fost marcata de un anume limbaj, de anume expresii folosite. Cuvintele erau grele, pline de seva, de intelesuri, de aluzii.
M-am consumat prea mult cu fiecare etapa incercand sa ma reinventez de fiecare data sa creez un univers aparte pentru fiecare persoana din viata mea. Unii doar mi-au vizitat viata si universurile lingvistice au murit odata cu plecarea lor. Vorbele isi erau postume. Sfarsitul unei etape aduce cu sine sfarsitul unui tip de limbaj. Poate acum vorbesc mai frumos, comunic mai bine. Ar fi imposibil sa ma intorc la un limbaj mai vechi. Zadarnic as incerca sa le mai invii acum cuvintele, sa le resuscitez… Pastrez pentru unele o nostalgie nemarginita, ca pentru inceputuri de aur. In unele vad inca valoare, dar imposibil de refolosit, de readoptat. Altele au disparut complet si nici macar nu imi mai aduc aminte de ele. continuare

‘Am si eu o mare slabiciune, si eu sunt om!’(I.L. Caragiale)

Sunt oameni care se pricep sa aleaga cadouri, sunt oameni care stiu ce sa spuna la momentul potrivit. Sunt oameni care stiu sa stea facand pur si simplu nimic, sunt oameni care stiu sa aleaga un vin bun, sunt oameni care stiu sa iubeasca, sunt oameni care stiu sa isi aduca aminte, sunt alti oameni care nu stiu sa spuna nu. Sunt oameni care stiu sa rada. Ne nastem cu sau fara vreun talent iesit din comun, cu sau fara vreo inclinatie deosebita spre anumite lucruri. Personal nu am un talent iesit din comun. E adevarat ca am o slabiciune pentru arta, pentru Frumos in general. Nu ma refer la faptul ca sunt innebunita dupa top modele masculine, ca m-ar atrage Beckham sau Mutu (mai ales ca ii plac subiectele tari si usor de citit). Nu, as putea spune ca sunt o impatimita a cartilor continuare

Sunetul cafetierei, “aroma de cafea proaspat macinata” (Nu va ingrijorati, nu e o reclama la cafea). Din camera alaturata aud “Imi aduci si mie un coffee, please?” Invariabillul meu raspuns “Sure!” Replica de multumire “Thanks!” etc.
Conversatia are loc intre 2 personane pentru care limba romana este limba nativa.
Mai facem uz de limba romana in discursul zilnic? Cateodata da, cateodata devine suparator de absenta  continuare

Exemplul de prostie care m-a frapat de curand este unul unul din mediul academic. Ai crede ca macar aici ai de a face cu niste oameni inteligenti, oameni care au ceva de comunicat, care ar putea sa vindece pe altii de prostie. Dar … surpriza!

De cand cu acordul de la Bologna, proaspatul absolvent al unei facultati trebuie sa faca un Master, altfel nu il mai angajeaza nimeni. Si nenea de la colt o sa ajuga sa faca un master in ritmul asta si nici nu este greu. Exista o reteta care nu da gres. Ea iti va dobandi respectul etern al vreunui prof gaga si iti va garanta intrarea in marea masa a prostilor. Ceea ce trebuie sa faci este “sa dai citate din ce ti-a fost dictat”. Replica asta mareata apartine unui prof universitar, un mosulet senil care preda in cadrul unui program de masterat. Cu astfel de profi, nu e de mirare ca toti prostii trec prin scoala continuare

Lumea, asa cum o cunoastem noi astazi, este in permanenta prefacere si ritmul vietii ne surprinde cu schimbarile lui de la o zi la alta. Suntem pe zi ce trece mai grabiti, mai nerabdatori, mai stresati si mai prinsi in vartejul vietii zilnice. Pe masura ce ziua se apropie de sfarsit numarul cafelelor creste vertiginos. Pana la urma nici nu mai stii cate ai baut, le piezi sirul. Intalnire dupa intalnire intalnire, cafea dupa cafea, tragi tigara de la tigara si ajungi sa dormi trei ore pe noapte.Timpul aluneca pe langa tine, ai ajuns sa nu ii mai percepi dimensiunea. continuare