about
silvia on Sep 28th 2006
despre mine nu sunt nici multe, nici putine de spus.
am terminat literele, deci imi place sa citesc si sunt destul de creativa. ce imi mai place? sa beau ceai si orice specialitate care contine cafea.
sunt o persoana sociabila, “sociabila individual”, dupa cum am aflat ca ma considera lumea cu care socializez. e adevarat. aglomeratia, nebunia si haosul social nu prea ma atrag.
ce nu imi place: tv-ul, lumea inculta si oamenii fara bun simt. toate astea ma plictisesc si sfarsesc prin a ma agasa.
urasc oamenii rotunzi si stupizi si am o mica problema cu autoritatea, atunci cand nu este exercitata de o persoana care sa imi castige respectul.
se spune ca sunt mereu nemultumita, de fapt sunt greu de multumit 
o fata greu de multumit…
“Iata ce inseamna sa ai de-a face cu prostii: trebuie sa le suporti, mai mult, sa le inghiti prostiile.”
“De ce oi fi venit aici? Ma-ntreb. Eram singura, linistita. Puteam sa fac tot ce-mi trecea prin cap, si totusi am venit aici. Nu e stupid?”
“Am ajuns. Aici e oribil. Pur si simplu oribil. Poate pentru ca ma asteptam la altceva…M-a apucat un plictis incomensurabil.”
“E o schimbare. Catva timp am incetat de a ma plicitsi. Sunt atat de lucida ca ma-nspaimant. Mi se pare cu claritate (acum, cel putin) ca viata mea va fi o lunga, lunga plictiseala, intrerupta doar din timp in timp de cate un moment, scurt moment de bucurie sau huzur. Adevarul gol-golut, tristul adevar. E bizar ca tocmai in acest moment si cand am ajuns la aceasta deprimanta concluzie izbucnesc in ras. Rad de una singura. Ca o nebuna. E ceva in neregula aici. Redevin serioasa si conchid sententios-filozofic: rasul meu n-a fost decat un moment neinsemnat in care am uitat de plictiseala”
“Sunt nervoasa si par rea. In fond sunt foarte buna. Daca nu eram atat de buna n-as suferi pentru atatea lucruri care nu ma privesc in niciun fel. “Buna” nu e cuvantul propriu. Eu nu sunt buna, sunt sensibila. Sensibila si fina: ar trebui un cuvant nou care sa le includa pe amandoua. Scene ca aceasta la care a trebuit sa asist ma fac sa sufar, imi sfasie inima. Si totusi am suras, facand pe indiferenta. Dar cat efort ca sa-mi retin lacrimile! Acum pot sa plang in voie. Lacrimi ca acestea sunt adevarata suferinta.”